Anomia este o tulburare de limbaj caracterizată prin incapacitatea sau dificultatea de a recunoaște sau aminti numele lucrurilor.
Este o dificultate care poate apărea în multe împrejurări, fiind în unele cazuri ceva normal, deoarece apare înaintea unui lapsus, sau în timpul îmbătrânirii fiziologice, în timp ce în altele poate fi un simptom al unei alterări mai mult sau mai puțin importante. Dificultatea constă în principal în folosirea substantivelor, fiind mai rar întâlnite alterații ale verbelor, adjectivelor sau adverbelor.
În general, persoana cu anomie tinde să folosească circumlocuții pentru a-l face pe destinatarul mesajului său să înțeleagă ceea ce intenționează să spună, folosind, de exemplu, chei semantice, cum ar fi pentru ce este folosit obiectul în cauză, forma lui sau ce se întâmplă în această situație sau fenomen.. De asemenea, este obișnuit să se folosească umpluturi și expresii pentru a economisi timp, sau categorii mai generale care includ conceptul cu care au dificultăți (dacă nu sunt capabili să acceseze numele „câine” pot spune, de exemplu, „animal”) .
Pacienții care prezintă frecvent anomia tind să o experimenteze cu disconfort sau chiar cu îngrijorare, deoarece majoritatea dintre ei sunt pe deplin conștienți de ceea ce înseamnă, în ciuda faptului că nu găsesc o modalitate de a o reprezenta.
TIPURI DE ANOMIE
Deși anomia tinde să fie considerată ca un întreg, adevărul este că există mai multe aspecte care pot face ca un anumit nume să nu fie amintit sau să nu poată fi emis. Se remarcă trei tipuri majore de anomie.
- Anomie lexicală: cea mai pură și mai cunoscută formă de anomie, apare atunci când persoana care eșuează nu are posibilitatea de a pronunța cuvântul în ciuda faptului că se știe clar la ce se referă. Nu este că nu știu cum să pronunțe cuvântul sau la ce concept se referă, ci că nu știu să reprezinte eticheta în sine în mintea sa.
- Anomia fonologică: acest tip de anomie apare atunci când, în ciuda faptului că știe la ce concept vor să se refere și care este numele acestuia, persoana este incapabil să-și găsească reprezentarea la nivel fonetic, neștiind ce să spună pentru a-l numi. Este frecventă în afaziile în care producerea limbajului este alterată, ca în cea a lui Broca.
- Anomie semantică: problema în acest tip de anomie apare atunci când vine vorba de conceptualizare, cu probleme cognitive și de memorie. Nu este că nu ar putea pronunța cuvintele sau că nu poate găsi descrierea potrivită pentru un obiect, ci că nu poate să-l identifice.
ANOMIE ÎN AFAZIE
Anomia este un simptom comun prezent în multe afazii, acele modificări și pierderea capacității de a produce și/sau înțelege limbajul cauzate de leziuni cerebrale.
Totuși, deși în general este unul dintre multiplele simptome care apar în diferitele tipuri de afazie, dacă apare fără alte tulburări de limbaj, poate constitui așa-numita afazie anomică. Acest tip de afazie se caracterizează prin faptul că limbajul persoanei este fluent, nu există dificultăți de înțelegere a limbajului nici in repetarea cuvintelor. Astfel, singura alterare perceptibilă este anomia.
Afaziei anomice corespunde și afaziei semantice a clasificării propuse de Luria, deși există nuanțe care le separă. În acest caz, capacitatea de a numi și de a găsi cuvântul în cauză este alterată deoarece subiectul nu este capabil să aleagă între diferite opțiuni, prezentând și alte probleme precum dificultatea de înțelegere a relațiilor complexe la nivel logic.
Un alt tip de afazie legată în special de anomie este afazia semantică acustic-amnezică, în care persoana nu își amintește forma fonetică a cuvântului în cauză pe care dorește să-l folosească. Știe ce este, dar nu și cum se spune, prezentând și probleme atunci când vine vorba de stocarea și reproducerea unor serii de cuvinte.
Cauze de apariție
Anomia poate apărea în mai multe contexte, nu toate sunt clinice. De exemplu, în fenomenul „pe vârfului limbii” există dificultăți în reamintirea unui cuvânt, deși problema este mai mult una de memorie decât de limbaj (ne-am afla în fața unui caz de anomie lexicală). La fel, odată cu îmbătrânirea este obișnuit să apară un anumit grad de anomie din cauza îmbătrânirii creierului.
La nivel clinic, anomia poate apărea într-un număr mare de tulburări psihice și organice. Prezența leziunilor în diferite zone ale creierului legate de limbaj este deosebit de relevantă. Cele mai legate de anomie sunt zonele lui Broca de la 37 la 39 (inclusiv girusul unghiular) și alte zone de asociere terțiară ale zonei parieto-temporo-occipitale. La fel, dacă problema se regăsește în formularea sau alegerea conceptului, există și o mare influență a lobului frontal.
Aceste leziuni și modificări sunt frecvente în leziunile cerebrale și accidentele cerebrovasculare. Apariția sa este foarte frecventă și în demențe, precum Alzheimer sau în unele tulburări frontotemporale precum demența semantică.
TRATAMENT
In cazurile în care nu este vorba de un lapsus ușor ci de o persoană cu adevărat anomică, tratamentul care se va aplica va depinde în mare măsura de leziunea afectată și de dificultățile întâlnite. Terapia logopedică ajută pacientul în recuperarea limbajului pierdut sau îmbunătățirii acestuia. După o evaluare a pacientului se pune un diagnostic și se stabilește tratamentul adecvat fiecărui caz.
Stimularea creierului este foarte importantă, prin citirea zilnica, citirea cu voce tare, scrisul, exerciții de calcul, memorie, etc. toate acestea ne ajută a ne păstra creierul activ si previn îmbătrânirea prematură a acestuia.
