Disfonia sau răgușeala reprezintă o modificare temporară sau definitivă a intensității și a timbrului vocal, cauzată de leziuni localizate la nivelul corzilor vocale, al nervilor laringieni sau al centrilor nervoși superiori. Aceasta se poate instala brusc, în traumatismele laringiene, în cazul de corpi străini intralaringieni sau în laringitele acute și poate avea un debut lent, progresiv, în laringitele cronice, tumorile benigne sau maligne ale laringelui.
Disfonia poate avea diferite grade, de la o ușoară răgușeală, abia perceptibilă, până la o voce bitonală și ajungând uneori până la afonie (pierderea completă a capacității de a emite sunete care este, de cele mai multe ori, de cauză psihogenă).
Cauzele disfoniei sunt variate, având în vedere afecțiunile în cadrul cărora apare acest simptom:
- afecțiuni ale corzilor vocale sau ale laringelui: laringitei acute sau cronice, noduli vocali, polipi vocali, papilomatoză laringiană, cancer laringian, corp străin laringian, artrită crico-aritenoidiană;
- afectarea nervilor laringieni: paralizie recurențială unilaterală, sindromul Riegel, sindromul Ziemssen, paralizia tensorilor corzilor vocale, post tiroidectomie;
- afectarea centrilor nervoși superiori: accidente vasculare cerebrale, tumori cerebrale, disfonie psihogenă.
Spectrul factorilor de risc care sunt incriminați în apariția disfoniei este foarte larg și cuprinde:
- suprasolicitarea vocii sau tehnica vocală inadecvată;
- expunerea la noxe sau substanțe iritante (fum, soluții menajere);
- sexul feminin (perioadele premenstruale, sarcina);
- refluxul gastro-esofagian;
- infecțiile de tract respirator superior, mai frecvent cele virale;
- tusea poate produce o iritație a mucoasei laringiene;
- intervențiile chirurgicale la nivelul glandei tiroide;
- traumatismele laringiene, ale gâtului sau cele intracerebrale;
- labilitatea psihică sau stresul psihic intens;
- administrarea cronică de antihistaminice, corticosteroizi inhalatori.
O clasificare mai amplă a tulburărilor funcționale ale vocii a fost propusă în 1982 și a inclus următoarele categorii:
- Afonia sau Disfonia de conversie (disfonia psihogenă): este rezultatul unui eveniment traumatizant psihologic sau emoțional. Tulburarea de conversie este o tulburare de somatizare, în care simptomele nu sunt produse sau simulate în mod intenționat de pacient. Vocea are un timbru vocal modificat sau pacientul este chiar afonic;
- Răgușeala obișnuită: poate să apară și să persiste timp de câteva zile după o infecție virală sau după expunerea la substanțe chimice sau iritante. Se asociază cu oboseală și durere laringiană. Răgușeala poate lua însă și una dintre următoarele forme:
− răgușeală cu debut brusc, reversibilă: apare în laringita acută;
− răgușeală gravă, estompată: specifică laringitei cronice pseudomixomatoase;
− răgușeală progresivă, de lungă durată, cu perioade de remisiune alternând cu perioade de agravare: caracteristică laringitelor cronice;
− răgușeală aspră, rugoasă, cu accentuare progresivă („voce lemnoasă”): apare în cancerul laringian. - Vocea eunucoidală, cunoscută și sub denumirea de puberfonie sau falsetto mutațional: disfuncție tranzitorie, dar stabilă a tonului vocii, care apare la băieți în perioada pubertară. Acest „falsetto” este cauzat de faptul că vocea adolescentului nu reușește să coboare la nivelul de tonalitate normală pentru un adult;
- Sindromul de abuz vocal: reprezintă peste 70% dintre tulburările vocii. Tensiunea excesivă la care este supus mușchiul laringian poate avea ca substrat o afecțiune organică, precum un traumatism, o infecție sau o scădere a fluxului de aer subglotic, din cauza unei afecțiuni pulmonare. Suprasolicitarea vocii în astfel de condiții duce la un sindrom de tensiune-oboseală, care se poate manifesta printr-o senzație de tensiune musculară la nivelul gâtului și a umărului. Deși sindromul de tensiune musculară compensatorie apare ca urmare a unei afecțiuni organice, la rândul lui, acest sindrom poate genera leziuni anatomice, precum noduli vocali, edem laringian sau granuloame. În acest caz, pacienții pot prezenta disconfort laringian și disfonie la efort vocal. În cadrul sindromului de abuz vocal se pot descrie două subtipuri de disfonie:
− fonastenia: oboseala vocii vorbite și apare în miozita mușchilor corzilor vocale;
− resastenia: oboseala vocii cântate, ce apare la profesioniștii vocali din cauza malmenajului vocal;
− voce normală alternând cu disfonie: caracteristică polipului pediculat, care face excursii în subglotă, glotă și supraglotă. - Disfonia postoperatorie: apare după intervenții chirurgicale la nivelul corzilor vocale (papilomatoză laringiană, noduli vocali, cancer laringian) sau după intubație endotraheală, prin apariția unui granulom postintubațional. Vocea poate lua una dintre următoarele forme:
− voce spartă, monotonă: în paralizia tensorilor corzilor vocale;
− voce bitonală dau diplofonie, în paraliziile recurențiale unilaterale. - Afonia recidivantă: apare frecvent în boala de reflux gastro-esofagian.
Pentru diagnosticarea cauzelor care au dus la apariția disfoniei este necesară o anamneză minuțioasă privind mediul de lucru (fum, noxe), profesia pacientului (solist vocal, profesor), a modului de început al simptomului (brusc sau gradual), dar și de o examinare vizuală atentă a laringelui, ce se realizează în timpul consultului ORL sau prin investigații imagistice (RMN, CT).
Orice răgușeală care nu cedează la tratament după mai mult de trei săptămâni, necesită un consult clinic ORL.
Tratamentul este diferit, în funcție de cauza care a determinat disfonia:
- răgușeala din cadrul infecțiilor bacteriene, virale sau micotice este tratată etiologic cu antibiotic, antivirale sau antimicotice;
- disfonia psihogenă răspunde bine la terapia logopedică și poate necesita ședințe de psihoterapie, pentru a aborda trauma psihologică subiacentă;
- vocea eunucoidală se tratează prin terapie logopedică și, în cazuri deosebite, prin consiliere psihologică sau injectare de toxină botulinică în mușchiul cricotiroidian;
- sindromul de abuz vocal se abordează prin repaus vocal, urmat de terapia logopedică asociată cu rezolvarea cauzelor organice care au dus la apariția sindromului de tensiune-oboseală;
- formațiunile tumorale benigne și maligne se tratează în primul rând chirurgical, apoi prin radio- și chimioterapie, în cazul cancerelor.
Următoarele măsuri pot ajuta la ameliorarea intensității disfoniei:
- aerosolii: umezesc căile aeriene superioare și ajută la îndepărtarea secrețiilor; sunt utile inhalațiile cu vapori calzi de soluții alcalinizante (ceai de mușețel);
- hidratarea intensă cu băuturi calde (ceai, lapte), nu fierbinți;
- compresele calde slab alcoolizate aplicate în jurul gâtului;
- repausul vocal total este recomandat, chiar dacă acest lucru este aproape imposibil de realizat. Dacă pacientul este nevoit să vorbească, se recomandă vorbitul ca un oftat ușor. Chiar și vorbitul șoptit este contraindicat, deoarece supune laringele la un efort suplimentar.
