Este obișnuit ca părinții să se îngrijoreze atunci când un copil refuză anumite alimente, mai ales dacă le scuipă sau nici măcar nu le încearcă.
Realitatea este că mulți copii se confruntă cu dificultăți de hrănire legate de procesarea senzorială, dar nu este întotdeauna un caz de hipersensibilitate. Identificarea cauzei reale din spatele refuzului este esențială pentru a oferi sprijinul potrivit.
Când un copil prezintă o rezistență puternică la anumite texturi (de exemplu, alimente cu cocoloașe, fibroase sau bucățele), se pot produce din mai multe situații. Deși rezultatul vizibil este același – respingere, scuipat, plâns, închiderea gurii, etc. cauzele pot fi foarte diferite:
1. Hipersensibilitate orală
În acest caz, sistemul senzorial al copilului reacționează exagerat la anumiți stimuli. Aceasta înseamnă că texturile, aromele sau temperaturile care trec neobservate de alți copii pot fi inconfortabile sau chiar dureroase pentru el. Această reacție poate genera o aversiune puternică față de anumite alimente și poate duce la o dietă foarte limitată.
Semne comune:
- Copilul reacționează chiar înainte ca mâncarea să-i atingă gura.
- Plânge, se îndepărtează sau prezintă semne de disconfort intens.
- Refuză alimentele „amestecate” (cum ar fi piureurile cu bucăți mici).
2. Hiposensibilitate orală
În aceste cazuri, se întâmplă opusul: copilul nu percepe corect ce are în gură. Prin urmare, au dificultăți în localizarea și manipularea alimentelor în cavitatea bucală, ceea ce îi poate determina să le scuipe fără o intenție clară de a le respinge.
Semne comune:
- Mestecă puțin sau deloc.
- Ține mâncarea în gură fără a o înghiți.
- Preferă alimentele foarte crocante sau foarte reci (căutând stimulare).
3. Limitări structurale sau funcționale
Uneori, respingerea nu este direct legată de percepția senzorială, ci de o dificultate fizică sau motorie. De exemplu:
- Frenul lingual restrictiv: poate limita mișcarea limbii și poate îngreuna manipularea anumitor alimente.
- Respirație orală: împiedică închiderea corectă a gurii în timpul mesei și poate afecta coordonarea mișcărilor orale.
- Hipotonia facială: mușchi orali slăbiți care îngreunează mestecatul și închiderea buzelor.
Așadar, de ce par toți acești copii „defensivi”?
Comportamentul pe care îl observăm – respingerea activă, scuipatul, închiderea gurii, refuzul de a încerca – este cunoscut sub numele de defensivă orală și poate fi prezent în toate situațiile menționate mai sus, deși motivele pot diferi.
Acest răspuns defensiv poate fi alimentat nu numai de factori senzoriali sau fizici, ci și de aspecte emoționale și comportamentale:
- Experiențe negative anterioare (sufocare, hrănire forțată etc.).
- Anxietate sau frică de noutate.
- Sentiment de lipsă de control.
- Asocieri negative cu orele de masă.
Ce putem face?
Primul pas ar trebui să fie întotdeauna o evaluare individualizată care să ia în considerare aspectele senzoriale, motorii, structurale și emoționale ale copilului. De aceea este esențial să lucrăm în echipă cu profesioniști specializați.
Logopezi formați în Terapie Miofuncțională Orofacială: aceștia lucrează asupra musculaturii orale, a funcției masticatorii, a coordonării înghițirii și a oricăror anomalii structurale.
Terapeuți ocupaționali specializați în alimentare: ajută la identificarea modelelor senzoriale, promovează o mai mare acceptare orală și proiectează expunerea treptată la texturi noi.
Rolul familiei este fundamental.
Intervenția nu funcționează fără sprijinul respectuos și constant al părinților.
Câteva puncte cheie pentru mediul familial sunt:
- Evitați forțarea: presiunea generează mai multă rezistență.
- Respectați ritmul copilului, fără a-l compara cu ceilalți.
Suntem pentru a te ajuta! 🙂
