Este important sa ințelegeți că o întârziere în vorbire nu reprezintă același lucru cu o dificultate în vorbire sau cu o insuficiență. De fapt, întârzierea vorbirii constituie o problemă frecvent întâlnită în dezvoltarea copiilor – observată în proporție de 5-10% la copiii preșcolari.
Când o persoană este incapabilă să producă sunete în mod corect/fluent sau întămpină probleme cu vocea, este vorba de tulburare în vorbire (dificultățile în pronunțarea sunetelor sau tulburarile de articulare și bâlbâiala sunt exemple). Insa când o persoană întampină dificultăți în întelegerea celorlalți (limbaj receptiv) sau în împărtașirea gândurilor, ideilor si sentimentelor în mod complet (limbaj expresiv), este vorba despre o tulburare de limbaj.
Dificultățile în vorbire pot avea la baza o serie de cauze medicale/leziuni ale creierului sau nervilor (care controleaza muschii faciali, laringele si corzile vocale necesari vorbirii).
Cauze prenatale:
-incompatibilitate de factor Rh, boli infectioase si intoxicatii ale femeii gravide, carente nutritionale, malformatii fetale, traumatisme abdominale, soc psihic (cu efecte insidioase asupra dezvoltarii psihofiziologice ale fatului)
Cauze perinatale:
– sarcini distocice, cu travaliu indelungat sau insotit de complicatii, asfixii sau compresiuni produse de manevre obstetricale gresite, anoxie cerebrala provocata de infasurarea cordonului ombilical in jurul gatului copilului (circulara de cordon), hemoragii cerebrale
Cauze postnatale:
– organice (de natura centrala sau periferica; malformatii sau anomalii anatomice; disfunctii fiziologice; boli ale primei copilarii si afectiuni cronice marcante)
– functionale (tulburari ale laturii impresive si expresive a limbajului; deficiente ale respiratiei sau fono-articulatiei; insuficiente functionale la nivelul sistemului nervos central, dificultati in realizarea schemelor complexe verbo-motorii)
– psiho-neurologice (mai frecvent intalnite la cei cu deficienta mintala, cei cu tulburari de memorie si de atentie si cei cu deficiente in sfera reprezentarii vizuale si auditive, precum si la cei cu tulburari de tip neuropsihiatric sau psihopatologic
– psihosociale (factori didactogeni, sociogeni, formarea unor deprinderi gresite de pronuntie, incurajarea in scop de divertisment a vorbirii infantile sau defectuoase a copilului, solicitari verbale exagerate ce intimideaza copilul, conflicte si traume psihice ce determina introvertire excesiva si pierderea interesului pentru comunicare, logofobie datorata reactiilor depreciative ale anturajului, imitatii, metode gresite de educatie etc.
Trebuie subliniat că în multe cazuri cauza rămăne necunoscuta, dar și ca poate exista o componență ereditară.
Terapia logopedică te poate ajuta când:
- Copilul omite, deformează, înlocuiește, inversează unul sau mai multe sunete.
- Copilul pronunță corect sunetele izolate, dar greșește în cadrul silabei sau a cuvântului.
- Copilul are un limbaj neinteligibil datorită omisiunii sau inversării cuvintelor.
- Copilul a suferit o intervenție chirurgicală (deviație de sept, părți despicate ale buzei, maxilarelor, etc.)
- Copilul a avut sau are probleme cu auzul.
- Copilul se bâlbâie.
- Copilul vorbește foarte repede, este agitat, își mișcă amplu mâinile, brațele, uneori chiar întregul corp? Dacă acest comportament nu este corectat la timp se poate transforma în bâlbâială.
- Copilul nu reușește să scrie sau să citească bine deși are vârsta corespunzătoare pentru realizarea acestor activități.
- Copilul confundă literele atunci când scrie sau citește – spre exemplu „d“ cu „b“.
La ce vârstă se începe terapia logopedică?
În jurul vârstei de 2 ani este recomandată stimularea dezvoltării vorbirii.
Urmarește-ne pe Instagram
