Accidentul vascular cerebral (AVC) a devenit a doua cauză de mortalitate afectând în jur de 0,2% din populația lumii.
Este a doua cauză de deces şi principala cauză de dizabilitate; 40% dintre supraviețuitorii unui AVC prezintă grade diferite de afazie, şi peste 30% dintre pacienți mențin deficite grave. Terapia recuperatorie este necesară în etapele inițiale pentru 70 – 80% dintre pacienți iar pe termen lung aproximativ 50% mențin necesitatea terapiei, îmbunătățirii abilităților şi recuperarea modului de viață cât mai funcțional.
Pentru realizarea unei recuperări eficiente este nevoie de o întreagă echipă multidisciplinară cuprinzând: medici neurologi, medici specialiști în balneofizioterapie şi recuperare medicală, fizioterapeut, logopedul specialist în tulburări neurologice, specialişti în terapia ocupațională, psihologi, etc.
Eficiența terapiei logopedice a fost dovedită atât în fazele acute cât şi în cele cronice ale accidentului vascular cerebral. Inițierea precoce a terapiei, ca şi abordările intensive au efecte mai bune. De asemenea, direcționarea terapiei spre deficitele specifice ale fiecărui pacient duce la rezultate mai bune decât o abordare uniformă.
Începerea cât mai precoce a recuperării poate asigura obținerea unor rezultate bune şi foarte bune existând însă şi un risc crescut de recidivă sau de agravare a patologiei de acompaniament. La pacientul care prezintă încă schița unor mişcări active recuperarea poate fi începută mai devreme.
Dacă recuperarea se va desfăşura într-o altă unitate medicală intervalul optim de timp pentru transfer este de 10 – 15 zile după debut.
Mai multe trialuri sugerează faptul că prognosticul recuperării după AVC este mai bun dacă procedurile specifice sunt aplicate după 20 – 30 zile de la debut. În acest interval edemul cerebral dispare iar patologia de acompaniament este echilibrată prin intermediul medicației specifice.
Începerea recuperării la mai mult de 3 luni de la episodul acut micșorează gradul de corecție a deficitelor.
RECUPERAREA VORBIRII ŞI A LIMBAJULUI
Afazia este un deficit cu varietate interindividuală mare; este un proces dinamic, un pacient putând trece spontan dintr-o formă de afazie în alta în cursul evoluției. Severitatea afaziei în momentul accidentului vascular, ca şi dimensiunea şi localizarea leziunii sunt corelate strâns cu prognosticul dar şi cu posibilitatea de a beneficia de terapia logopedică. Recuperarea spontană începe în primele două săptămâni, şi durează în medie până la un an, putând eventual să se extindă şi mai târziu, cu mare varietate interindividuală. Înțelegerea şi repetiția sunt de obicei recuperate mai precoce; numirea şi recuperarea expresiei orale sunt de obicei recuperate mai lent şi incomplet; limbajul oral este mai bine recuperat decât cel scris.
În funcție de starea pacientului şedințele de recuperare ar putea fi începute spre sfârşitul primei luni după instalarea accidentului. Şedințele ar trebui să aibă o durată de 30 – 60 minute. Dacă starea clinică a pacientului (toleranța pentru efort, oboseala) şi condițiile în care se face recuperarea (în spital sau ambulatoriu) permit, ideal ar fi efectuarea zilnică a două şedințe spațiate în timp, măcar 2 – 3 săptămâni în fiecare lună.
Se poate recurge la tehnici de îmbunătățire a comunicării (creşterea cantității de informație transmisă interlocutorului) cu ajutorul unor mijloace alternative, în situația în care pacienții pot codifica simbolurile (limbaj gestual, desene, imagini). Totuşi, de multe ori pacienții cu afazie globală nu au suficiente resurse pentru a învăța şi folosi astfel de tehnici. O atitudine practică poate fi terapia de grup, care ajută pacientul social-emoțional și a integrării acestuia în viața socială.
În cazul dizartriei sunt folosite exerciții de vorbire şi articulare (articularea exagerată, vorbirea pe silabe, creşterea volumului prin diferite tehnici).
Abordarea cognitiv-neuropsihologică implică folosirea unor modele cognitive ale funcțiilor lingvistice în evaluarea limbajului şi în alegerea unui program de recuperare personalizat pentru fiecare pacient. Este folosită în special pentru anomie, agramatism, alexie, agrafie, cu rezultate bune în cazuri individuale.
Tulburările de deglutiție
Tulburările de deglutiție sunt întâlnite frecvent în stadiile inițiale ale accidentului vascular cerebral. Nu trebuie uitat că anumite medicamente pot accentua tulburările de deglutiție cum ar fi medicația antidepresivă. Strategiile compensatorii în tulburările de deglutiție includ: modificările posturale, reducerea volumului şi evaluarea consistenței bolului alimentar. De exemplu pacienții care prezintă o întârziere în timpul faringian al deglutiției vor înghiți fără mari dificultăți alimente solide sau semisolide. Cei care prezintă disfuncții crico-faringiene tolerează mult mai bine ingestia lichidelor. Stimularea senzitivă şi exercițiile de reeducare a sistemului stomatognat sunt elemente care pot ameliora aceste tulburări.
Disfagia şi alimentarea
Disfagia orofaringiană apare la 1/3 la pacienții cu hemiplegie; frecvența este mai mare la pacienții cu leziuni ale trunchiului cerebral; prevalența este mai crescută în faza acută şi scade cu 15% la 3 luni. Disfagia este asociată cu incidența mai mare a complicațiilor medicale şi a mortalității generale. Refuzul sau limitarea aportului oral poate agrava status-ul metabolic al pacientului, malnutriția fiind un factor de prognostic funcțional slab.
Recuperarea tulburărilor cognitive
Tulburările cognitive întâlnite în accidentul vascular cerebral (afazie, neglijări, tulburări ale funcțiilor executive), tulburările de dispoziție (depresie şi anxietate) au un impact negativ puternic asupra gradului de autonomie final al pacientului. Acestea sunt dependente de localizarea leziunii şi pot include afectarea memoriei, afazie, dezinhibiție, tulburarea inițiativei, planificării, flexibilității mentale, abulie, mutism akinetic, tulburări de schemă corporală, neglijări, psihoze, tulburări de procesare a informațiilor spațiale. Obiectivele reabilitării trebuie reevaluate periodic în funcție de evoluția clinică a pacientului.
Funcțiile corticale simple tind să se recupereze mai repede decât cele complexe (atenție, memorie, limbaj, etc.).
Tratamentul recuperator este dirijat spre stimularea crescută a hemicorpului sau hemispațiului afectat, asociată cu furnizarea de repere suplimentare controlaterale. Antrenarea sistematică a explorării vizuale a spațiului, furnizarea de repere vizuale, senzitive sau proprioceptive, în special asociate cu mobilizarea membrelor pot aduce beneficii ale funcției antrenate (senzibilitate, percepția câmpului vizual). Terapiile vizual- motorii necesită dirijarea atenției asupra unui obiect sau poziții în spațiu – asamblarea unor componente, desenare, indicarea unei locații. Creşterea conştientizării deficitului se poate face prin feedback verbal sau vizual al acțiunilor la nivelul hemispațiului neglijat.
Tulburările de memorie
Tulburările de memorie în accidentul vascular cerebral sunt şi ele relativ frecvent întâlnite. Terapia este dirijată spre îmbunătățirea codificării informației – pacienții sunt antrenați să vizualizeze informația, şi să o codifice repetat, fără a-i ataşa semnificații sau a ghici ce reprezintă. Aceste strategii nu potențează recuperarea memoriei, ci maximizează folosirea capacităților reziduale. În situații severe este indicată folosirea unor metode ajutătoare (carnet, pager, computer) care să permită un anumit grad de independență funcțională).
Suntem pentru a te ajuta!
